Forumul Economic Moldo-Rus cu genericul „Parteneriat fără hotare”

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz” Vadim CEBAN participă în cadrul celei de-a II-a ediții a Forumului Economic moldo-rus cu genericul „Parteneriat fără hotare”, care are loc la Chișinău, în perioada 19-21 septembrie, sub egida Președintelui Republicii Moldova.

Președintele Consiliului de Administrație SA „Moldovagaz” Vadim CEBAN salută inițiativa Președintelui Republici Moldova și conducerea țării de a susține agenții economici autohtoni, prin crearea unei platforme eficiente pentru discuții pe subiecte actuale, ce țin de dezvoltarea cooperării comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

Vadim CEBAN a relatat că organizatorul evenimentului Consiliul Economic Moldo-Rus a invitat la Forum peste 1000 de delegați din Federația Rusă și Republica Moldova în vederea dezvoltării și consolidării relațiilor comerciale și economice bilaterale. Lucrările Forumului sunt foarte bine organizate pe domenii: economic, turism, complex agroindustrial, viticultură și vinificației, precum și energetic. În cadrul celor 12 sesiuni de lucru ale Forumului, vor fi discutate subiecte ce țin de cooperarea în fiecare domeniul, sprijinirea dezvoltării afacerilor, dar și consolidarea legăturilor interregionale.

SA „Moldovagaz” cea mai mare întreprindere din Republica Moldova, este o societate pe acțiuni moldo-rusă care deține cele mai mari investiții rusești.

Partajează Share Tweet