Ședința de lucru a Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz” din 16 noiembrie 2018

La 16 noiembrie curent a avut loc ședința Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, prezidată de Valerii Golubev, Președintele Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, Vicepreședintele Consiliului de Administrație SAP „Gazprom”.

Subiectul principal al discuţiilor din cadrul ședinței a vizat implementarea de către operatorii sistemului de transport a gazelor naturale a prevederilor Legii Republicii Moldova cu privire la gazele naturale.

La fel, au fost totalizate rezultatele activității SA „Moldovagaz” şi întreprinderilor afiliate pe perioada de gestiune, precum şi au fost examinate rezultatele executării:

  • bugetului de venituri şi cheltuieli,
  • lucrului aferent încasării datoriilor de la consumatorii finali de gaze naturale - debitori, inclusiv, de la întreprinderile din sectorul termoenergetic al Republicii Moldova,
  • altor subiecte, conform Planului de activitate al Consiliului de Observatori.

Membrii Consiliului de Observatori au luat deciziile corespunzătoare aferente subiectelor din Ordinea de zi a şedinţei.

Partajează Share Tweet