Au demarat lucrările de extindere a rețelelor, conform programului pentru anul 2021

Grupul companiilor SA „Moldovagaz” a demarat lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor în mai multe localități ale țării, în conformitate cu Programul investițional pentru anul 2021. Potrivit serviciului relații publice al companiei, lista include și satul Țareuca din raionul Rezina, deservit de „Orhei-gaz”. În localitate se vor amplasa 1,4 kilometri de rețea nouă de presiune medie și joasă, cu potențialul de a conecta până la 42 de consumatori noi (gospodării). Costul total al proiectului este de 522,5 mii lei (inclusiv TVA). Finisarea lucrărilor de așezare a conductei și furnizarea gazelor naturale consumatorilor noi din acest sat se planifică până la 1 iunie a anului curent.

În total, „Orhei-gaz” va investi 18,4 milioane de lei (inclusiv TVA) în dezvoltarea rețelelor în acest an, ceea ce va permite construcția a 43 de kilometri de segment nou al conductei de gaze în 24 de localități. Luând în considerație volumul mare de lucrări pentru anul 2021, acestea au început mai devreme decât de obicei.

Totodată, bugetul preliminar total al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 79,5 milioane de lei. Din suma respectivă 30 milioane de lei vor fi direcționați la construcția gazoductelor interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Per total, se vor așeza cca 145 kilometri de gazoduct, iar lucrările se vor efectua în peste 60 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 2500, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Partajează Share Tweet