Conducatorii SA “Moldovagaz” și „Premier Energy SRL” au semnat un Memorandum de Cooperare

Dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din Republica Moldova, precum și sporirea securității energetice a țarii sunt stipulate drept priorități strategice ale Memorandumului de Cooperare, semnat azi de către conducerile SA „Moldovagaz” și „Premier Energy SRL”.

Documentul va servi drept bază normativă pentru evaluarea, structurarea si realizarea proiectelor investiționale comune, care au drept scop asigurarea resurselor de energie si gaze naturale in condiții de eficienta, siguranța si accesibilitate pentru consumatori casnici si comerciali deopotrivă pe piețele de referința, precum si la lărgirea si îmbunătățirea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice.

O atenție deosebită va fi acordată investițiilor în entitățile de generare și cogenerare a energiei termice și electrice. Totodată, părțile își manifestă interesul față de proiectele din domeniul energiei regenerabile și alternative.

„Memorandumul va servi drept bază pentru o cooperare benefică reciprocă. În calitate de proiect de perspectivă este privită lărgirea pieței de gaze, creșterea volumelor de furnizare a gazelor, inclusiv prin integrarea tehnologiilor de vehiculare a gazelor naturale lichefiate. În vizorul nostru sunt și proiecte, ce țin de eficienta energetică”, a subliniat după ceremonia de semnare a documentului Președintele al Consiliului de administrație SA „Moldovagaz” Vadim Ceban.

„Considerăm că Republica Moldova a ajuns într-un punct al evoluției sale când soluțiile și provocările existente în domeniul energetic al acesteia presupun abordări integrate a tuturor parților implicate, dar în primul rând al operatorilor și investitorilor care lucrează nemijlocit la asigurarea competitivă a diverselor forme de resurse energetice consumatorilor noștri. Ne propunem ca, prin acest parteneriat, să putem contribui la atingerea acestor scopuri, dar și la soluționarea aspectelor care țin de tranziția către forme energetice avansate existente în industriile de gaze naturale și energie”, a menționat Jose Martin Garza, Directorul General al „Premier Energy SRL” din România și reprezentant al Emma Capital pentru Premier Energy din Moldova.

Un alt obiectiv al Memorandumului este schimbul de informații și expunerea poziției comune privind îmbunătățirea politicilor în dezvoltarea sectorului energetic al Republicii Moldova.

SA „Moldovagaz” este principalul furnizor al gazelor naturale, iar baza de clientelă a societății depășește 730 de mii. „Premier Energy SRL” din România este un operator important pe piața de gaze naturale din țară și o subsidiară a Fondului de Investiții EMMA Capital din Republica Cehă. Recent, fondul a intrat pe piața din Republica Moldova prin investițiile în societățile de distribuție a energiei electrice și deține un portofoliu de peste un milion de clienți.

Partajează Share Tweet