Consum de gaze naturale în luna mai 2020

Volumul consumului de gaze naturale în luna mai curent a constituit cca 44,5 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 15,6% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2019. Potrivit datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale de la începutul anului a atins cifra de 2 255,8 milioane de lei și acoperă 96,7% din volumul furnizat.

Consumatorii casnici au plătit 94,8% din sumele facturate, ceea ce este cu 2 puncte procentuale mai puțin decât în luna mai a anului 2019. În cazul consumatorilor noncasnici, ponderea transferurilor a fost de 95,4%, cu o scădere de 1,8 puncte procentuale.

Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au plătit facturile in proporție de 99,8%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Partajează Share Tweet