Consumatori noi de gaze naturale în raioanele Orhei și Rezina

Lucrările de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale în unele localități ale țării, deservite de întreprinderea „Orhei-gaz” au fost finalizate înainte de termenele stabilite. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, în satul Țăhnăuți, raionul Rezina, în care înainte de demararea lucrărilor la rețea erau conectați 92 de consumatori, au fost așezați peste 3 kilometri de conductă nouă de gaze, precum și 1 punct de reglare-măsurare de tip dulap. Conform proiectului, acest fapt va permite aprovizionarea cu gaze a cel puțin 43 de consumatori noi. Totodată, instalarea rețelelor interne este în proces de desfășurare în 27 de gospodării din această localitate.

Se lucrează activ la conectarea de facto a noilor consumatori și în satul Vâșcăuți, raionul Orhei, situat pe malul Nistrului. În localitate s-au construit 2,4 kilometri de conductă nouă de gaze, cu potențialul de a racorda cel puțin 52 de gospodării. „În activitatea noastră acordăm atenție nu numai extinderii rețelei de distribuție a gazelor ca o parte a infrastructurii generale a țării, ci și dezvoltării potențialului său turistic. Este gazificat în mod activ satul Trebujeni din Orheiul Vechi, iar în anul viitor este planificată construcția unei conducte de gaz de presiune medie către satul vecin Butuceni ”, a declarat directorul „Orhei-gaz”, Alexander Arabadji, la o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale.

„Întreprinderile din grupul „Moldovagaz” au planuri ambițioase pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție a gazelor pentru următorii ani. În același timp, prioritatea se va acorda proiectelor cu un randament economic puternic, în care va exista un număr maxim de consumatori noi pe un kilometru condiționat al rețelei ”, a declarat Andrian Sîrbu, șeful adjunct al Direcției investiții și gestionare a patrimoniului „Moldovagaz”.

Bugetul total actualizat al programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale din grupul SA „Moldovagaz” va constitui în anul curent 82,87 milioane de lei. Din suma respectivă peste 25 de milioane de lei vor fi direcționați la construcția a 22,94 kilometri de gazoducte interrurale, un proiect de premieră pentru ultimii ani, realizat din sursele proprii ale întreprinderilor de distribuție „Moldovagaz”. Acest fapt va permite extinderea rețelelor până la hotarul mai multor sate, ceea ce va asigura demararea gazificării acestora.

Per total, se vor așeza cca 173 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 74 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapă, cca 2960, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Partajează Share Tweet