Consumul de gaze naturale în luna septembrie 2021

Volumul consumului de gaze naturale în luna septembrie curent a constituit 43,9 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 32,4 % mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna august 2021 acest indicator a crescut cu 13,5 milioane de metri cubi sau cca 44,4%.

Consumatorii casnici, pînă la data de 30 septembrie 2021, au plătit 99,1% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este cu 0,5 puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2020. În cazul consumatorilor noncasnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,1%, cu o creștere de 0,5 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,75%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut..

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 157 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 496 mii de lei. Totodată, față de 102 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 30 septembrie 2021 a atins cifra de 2,877 miliarde de lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat.

Partajează Share Tweet