Lucrările de extindere a rețelei de distribuție sunt în toi

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale a grupului de companii SA „Moldovagaz” sunt în toi în zeci localități din Republica Moldova, în conformitate cu Programul investițional al întreprinderii pentru anul curent. Astfel, în satul Agronomovсa, raionul Ungheni, se vor așeza 2,3 kilometri de conducta nouă de gaze, ceea ce va permite racordarea a 39 de noi consumatori casnici (gospodării). În satul Petrești, amplasat în apropiere, este planificată construcția a 3,23 kilometri de gazoduct, cu potențialul de conectare a 66 de consumatori. Lucrările de extindere se efectuează și în satele Măcărești, Șicovăț si Frăsinești din aceeași regiune.

In cazul raionului Cahul se construiesc segmente noi de rețele de distribuție a gazelor in satele Burlacu si Lucești. În ultima localitate, lucrările au fost efectiv finalizate, iar procesul de construire a rețelelor interne și de semnare a contractelor cu noii consumatori a început deja. În general, la rețeaua din acest sat vor fi conectate 48 de gospodării, în timp ce până acum acces la gaze naturale au avut doar primăria și grădinița.

Per total pe țară se vor așeza cca 99,3 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 49 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1730, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.

Partajează Share Tweet