Lucrările de extindere a rețelelor de gaze în raioanele Cahul și Cantemir sunt finisate

Întreprinderea de distribuție a gazelor „Cahul-gaz” a finalizat lucrările planificate pentru anul 2023 privind extinderea rețelelor în 5 localități din raioanele Cantemir și Cahul, fiind demarată procedura de racordare a consumatori noi. Astfel, în satele Burlacu și Lucești, raionul Cahul, au fost pozate câte 1,3 și 2,17 kilometri de conducte de gaze de presiune medie și joasă, ceea ce au făcut posibilă instalarea a 15 și, respectiv, 48 de ieșiri (puncte de racordare) de gaze naturale.

Totodată, în localitățile Gotești, Vișniovca și Lărguța din raionul Cantemir au fost construite în total 3,48 kilometri de gazoduct, cu potențialul de a conecta 96 de consumatori noi. De menționat că în cazul satului Lărguța acest proces în premieră a vizat gospodăriile, în timp ce până acum de gazele naturale au beneficiat doar primăria și instituțiile de învățământ din sat.

Per total pe țară în 2023 se vor poza cca 99,3 kilometri de gazoduct, iar lucrările sunt efectuate în 49 de localități din țară. Numărul consumatorilor noi prognozați va constitui, la primă etapa, cca 1730, cu posibilitatea să fie dublat în perioadă următoare.  

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz” , „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 770 mii de consumatori finali.

Partajează Share Tweet