Lucrările de extindere sunt efectuate conform planului

Aproape 120 de gospodării din Nordul Moldovei urmează să fie racordate la rețeaua de distribuție a gazelor până la sfârșitul anului. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, conectarea este posibilă datorită finisării a încă unei etape de extindere în raioanele deservite de către întreprinderea „Edineț-gaz”.

Potrivit planului pentru anul curent, sunt aproape finisate lucrările de extindere în satul Bălăsinești din raionul Briceni. Conform proiectului, se vor construi 1,5 kilometri de gazoduct cu un potențial de racordare a până la 21 de consumatori. Lucrările de gazificare sunt efectuate și în satul Ruseni din raionul Edineț.

Totodată, deja sunt finalizate lucrările de extindere în satul Bîrnova din raionul Ocnița. În localitatea respectivă s-au construit cca 2,2 kilometri de gazoduct de presiune medie și joasă, ceea ce a permis racordarea a 31 de consumatori, inclusiv primăria și Casa de cultură. Gazificarea satului va continua și în anii viitori.

Întreprinderea „Edineț-gaz” deservește raioanele Briceni, Dondușeni și Ocnița. Per total, în cadrul proiectului de extindere a rețelelor, până la sfârșitul anului se vor construi cca 8,5 kilometri de gazoduct.

Bugetul programului de extindere a rețelelor de distribuție a gazelor naturale pentru anul 2020 al grupului companiilor SA „Moldovagaz” a fost majorat de la 18 până la 52 milioane de lei, iar în anul viitor practic se va dubla.

Partajează Share Tweet