Moratoriul la deconectări este respectat cu strictețe

Din momentul introducerii Stării de urgență niciun consumator de gaze naturale, inclusiv cei cu datorii acumulate, nu a fost deconectat de la rețeaua de distribuție. Potrivit SA „Moldovagaz”, întreprinderea a respectat cu strictețe și va continua să se conducă de acest principiu toată durata regimului special. Unica excepție sunt situațiile tehnice, care necesită acțiuni de scurta durată a echipelor de intervenție.

Precizăm că textul avertizării privind posibila deconectare în caz de neachitare din facturile consumatorilor este de tip cadru. Acesta este inclus în actele spre plata în conformitate cu normele de reglementare și prevederile respective nu se aplica în condițiile Stării de urgență.

În context, SA „Moldovagaz” îndeamnă consumatorii săi să se informeze din prima sursă, cum ar fi site-ul www.moldovagaz.md și să nu se lase induși în eroare de publicațiile gen „fake news”, inclusiv în rețelele de socializare.


Partajează Share Tweet