Noile tarife la gaze naturale sunt înaintate ANRE

SA „Moldovagaz” a expediat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) solicitarea privind revizuirea tarifului de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii finali la prețuri reglementate pentru anul 2024. Potrivit proiectului de calcul, tariful mediu ponderat pentru furnizarea gazelor naturale se propune să fie redus până la 10 095 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 9,3% mai puțin decît cel în vigoare. Principalii factori, care au determinat necesitatea revizuirii tarifelor, sunt reducerea prețurilor de achiziție pentru gaze naturale pe platforma TTF, și micșorarea semnificativă a volumelor de realizare a gazelor naturale consumatorilor.

Potrivit adresării, în punctele de intrare în rețelele de transport noul tarif ar trebui să constituie 7 716 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 13,6 % mai puțin decât cel în vigoare; la punctele de ieșire din rețelele de transport gaze noul tarif ar trebui să constituie 7 801 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 13,5 % mai puțin decât cel actual. Totodată, la punctele de ieșire din rețelele de distribuție a gazelor de presiune înaltă, se propune stabilirea acestuia la nivelul de 7 915 lei pentru o mie de metri cubi, cu o reducere de 13,3%, la presiunea medie – 8 917 lei pentru o mie de metri cubi, sau cu 11,5% mai puțin, iar în cazul rețelelor de presiune joasă, la care sunt conectați toți consumatorii casnici și o parte a consumatorilor non-casnici – 12 200 lei pentru o mie de metri cubi, cu o scădere de 8,9%.

Proiectul tarifului pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii finali la prețurile reglementate în anul 2024 a fost elaborat în strictă conformitate cu legislația și va acoperi costul achizițiilor de gaze naturale, ceea ce va asigura îndeplinirea obligațiilor contractuale de plată față de furnizor.

Tariful la gaze naturale la prețuri reglementate este aprobat de ANRE în cadrul unei ședințe deschise.

Structura proiectului tarifului la gazele naturale pentru anul 2024

Partajează Share Tweet