Sistemul național de gaze naturale activează în regim normal

Toate întreprinderile de transport și distribuție ale sistemului național de aprovizionare cu gaze naturale activează în regim normal, strict respecând cerințe Stării Excepționale, introduse pe teritoriul țarii.

Informația respectivă a fost comunicată în cadrul conferinței video a Președintelui Consiliului de Administrare SA „Moldovagaz” cu șefii direcțiilor principale și conducerea întreprinderilor teritoriale.

Potrivit datelor prezentate, o mare parte a personalului este transferată la un regim de activitate la distanță. Angajații serviciilor de intervenție și de dispecerat, a căror prezența la locul de muncă este necesară, respectă toate masurile de protecție epidemiologică. Aceștia sunt asigurați cu măști, mănuși și halate de unica folosința.

Conducerea SA „Moldovagaz” a subliniat faptul că până la începutul lunii aprilie sunt interzise toate lucrările și activitățile planificate, care pot duce la deconectarea temporară a consumatorilor din rețea.

Ținând cont de situația epidemiologică din țară, se va elabora o modalitate nouă de colectare a datelor de la contoarele consumatorilor, care va reduce la minim contactul fizic cu angajații întreprinderilor. Cei care nu dețin contoare telemetrice vor fi contactați telefonic pentru obținerea datelor. În cazul în care consumatorii nu vor fi disponibili telefonic, se va lua în calcul consumul mediu pentru perioada respectivă a anului.

Conducerea SA „Moldovagaz” reamintește consumătorilor săi că în perioadă de valabilitate a codurilor epidemiologice nu se va purcede la deconectări.

Partajează Share Tweet