Statistica adresărilor la Contact-centrul 1304

Cca 32,6 de mii de consumatori s-au adresat de la începutul anului curent la Contact-centrul SA „Moldovagaz” prin intermediul liniei telefonice unice 1304. Potrivit serviciului relații publice al companiei, majoritatea covârșitoare a apelurilor, și anume peste 31,4 de mii, au parvenit de la locuitorii capitalei.

Astfel, 4581 de persoane s-au adresat în legătură cu lipsa facturii de plată, iar 10848 au transmis prin această cale indicii contorului. În legătură cu relațiile contractuale au apelat 2563 de consumatori, cu achitarea facturii – 7884, cu erorile în facturare – 719, alte întrebări - 5947. Programul de lucru al centrului este de luni până vineri de la orele 8.00 până la 17.00, iar pentru situații de urgență este preconizat numărul 904, care este disponibil 24 din 24.

Totodată, numărul de utilizatori ai serviciului Cabinetul personal al consumatorului” a depășit 4 630 de persoane. Accesând contul său, utilizatorul poate verifica istoricul de consum pentru ultimele 12 luni, precum și bilanțul curent al acestuia. Alte opțiuni oferite din Cabinet includ posibilitatea de a expedia la distanță indicii curenți ai contorului, precum și să fie descărcată și achitată factura în regim online. La fel, consumatorul poate lăsa online cererea pentru a resemna sau rezilia contractul, să se adreseze pentru suport la contact-centrul întreprinderii, precum și să plaseze reclamații.

Serviciul este disponibil atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei noncasnici (persoanele juridice). Mai mult, arhitectura cabinetului personal permite să fie corelate mai multe locuri de consum a gazelor naturale la un singur cont. La fel, indicii contorului pot fi expediați prin intermediul aplicației Viber ChatBot.

SA „Moldovagaz” a implementat și un sistem de suport pentru consumatori și pe baza mesagerului „Telegram” (https://t.me/MoldovagazSupportBot). Întrebările din partea consumatorilor sunt acceptate în regim 24 din 24 de ore, în timp ce răspunsurile sunt oferite după ce acestea au fost procesate de specialiștii companiei de luni până vineri.

Prin intermediul platformei online consumatorii au achitat 68427 facturi în sumă totală de 38 milioane de lei. La fel, începând cu data de 04 august 2021, consumatorii de gaze din capitală pot apela la сall-centrul întreprinderii „Chișinau-gaz” la numărul 1305, pentru soluționarea problemelor de ordin tehnic și transmiterea indicilor.

Partajează Share Tweet