Ziua internațională a deșeurilor de echipamente electrice și electronice

Sute de baterii și acumulatoare, zeci de telefoane mobile și alte echipamente uzate pentru reciclare ulterioară au fost acumulate în tomberoanele speciale, instalate la intrările în clădirea administrativă a SA „Moldovagaz”, precum și la Centrul relații cu consumatorii. Containerele pot fi utilizate nu numai de angajații companiei, ci și de vizitatorii centrului. Scopul principal al proiectului este reducerea nivelului de poluare a mediului ambiant și prevenirea aruncării articolelor care conțin substanțe periculoase la poligoanele de gunoi obișnuite. Ulterior conținutul tomberoanelor va fi transferat unei companii specializate în prestarea acestui tip de servicii. Este de menționat că Ziua internațională a deșeurilor de echipamente electrice și electronice este marcată în data de 14 octombrie.

Anterior, SA „Moldovagaz” a aderat la Parteneriatul pentru Metan, Petrol și Gaze (OGMP), înființat în anul 2014. Acesta prevede implementarea de către întreprinderile din sectorul de petrol și gaze a măsurilor eficiente, care vor duce la micșorarea substanțială a emisiilor de metan, inclusiv scurgerile din sistemul de gaze.
Partajează Share Tweet