Consumatori

SA „Moldovagaz” și SA „Energocom” au semnat contractul de tranziție a serviciilor de furnizare a gazelor către consumatori pentru o perioadă de 7 luni, urmare a preluării din 1 septembrie de către SA „Energocom” a obligației de serviciu public și furnizarea de ultimă opțiune. Acordul va permite asigurarea continuității serviciului de furnizare a gazelor naturale către cei peste 830 000 de consumatori, fără a necesita vreo acțiune sau implicare din partea acestora.

Astfel, începând cu 1 septembrie 2025, furnizarea gazelor naturale și facturarea acesteia o să fie efectuată de către SA „Energocom”. La moment tarifele pentru consumatorii finali vor fi cei în vigoare, până la aprobarea prețurilor reglementate noi de către ANRE. La fel, companiile SA „Moldovagaz” și SA „Energocom” vor colabora pentru a asigura continuitatea și calitatea serviciilor prestate.