Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a ignorat decizia organelor judiciare
La 26 ianuarie 2011 ANRE a adoptat o hotărîre fără precedent – a aprobat tarifele la gazele naturale, băzîndu-se pe act, acţiunea căruia a fost suspendată prin decizia judecătorească– noua Metodologie de calcul a consumurilor tehnologice şi a pierderilor tehnice de gaze naturale în reţelele de distribuţie.
Atenţionăm asupra faptului, că decizia judecătorească privind suspendarea acţiunii Metodologiei vizate a fost pronunţată la 25 ianuarie 2011 şi adusă la cunoştinţa conducerii ANRE anterior desfăşurării dezbaterilor publice organizate (înregistrată în cancelaria ANRE la 26.01.2011 cu nr.285) şi nemijlocit în cadrul audierilor fiind transmisă juristului ANRE în prezenţa în prezenţa reprezentanţilor mass-media şi directorilor ANRE.
Totodată, ANRE public a refuzat să accepte validitatea acestui act juridic şi a pronunţat hotărîrea cu privire la aprobarea tarifelor la gazele naturale, calculate în baza noii Metodologii, în condiţiile avizului negativ asupra acestui document (confirmat documentar) formulat de către întreprinderile din sistemul SA „Moldovagaz”, Ministerul Economiei RM, SAD „Gazprom” şi de reprezentanţii cercurilor academice şi ştiinţifice.
Declarăm, că asemenea ignorare totală a hotărîrii instanţei de judecată demonstrată de către ANRE pune la îndoială legitimitatea acestui organ în calitate de moderator nepărtinitor, şi toată responsabilitatea pentru urmările negative ce pot avea loc în urma hotărîrii adoptate de ANRE o va purta Consiliul de Administraţie al ANRE şi personal directorii Agenţiei, care au votat pentru ea.
SA „Moldovagaz” îşi va proteja interesele şi va continua să conteste în instanţele de judecată procedura de aprobare a Metodologiei şi, respectiv, legitimitatea tarifelor aprobate în baza acesteia.