Comunicat informativ privind rezultatele Adunării generale anuale a acţionarilor SA «Moldovagaz»
Astăzi, 26 mai 2011, în incinta teatrului „Ginta Latină” de pe adresa: mun. Chişinău, str.Sfatul Ţării, 18, şi-a desfăşurat lucrările Adunarea generală anuală a acţionarilor Societăţii pe acţiuni moldo-ruse „Moldovagaz”.
În ordinea de zi au fost incluse următoarele întrebări:
- Examinarea raportului financiar al SA „Moldovagaz” pe anul 2010.
- Aprobarea raportului anual al Consiliului de Administraţie.
- Aprobarea raportului anual al Comisiei de cenzori.
- Aprobarea raportului anual al Consiliului de Observatori.
- Primirea hotărîrii privind acoperirea pierderilor SA „Moldovagaz” înregistrate în anul 2010.
- Aprobarea normativelor de distribuţie a profitului pe anul 2011.
- Aprobarea organizaţiei de audit a SA „Moldovagaz” pe anul 2011 şi stabilirea cuantumului de plată pentru serviciile prestate de ea.
- Cu privire la retribuţia muncii membrilor Consiliului de Observatori şi membrilor Comisiei de cenzori SA „Moldovagaz”.
- Alegerea membrilor Consiliului de Observatori.
- Alegerea membrilor Comisiei de cenzori
REZULTATELE ADUNĂRII:
De către Adunarea acţionarilor a fost aprobat raportul financiar, precum şi au fost aprobate rapoartele Consiliului de Administraţie, Comisiei de cenzori şi Consiliului de Observatori SA „Moldovagaz”.
Rezultatele principale ale activităţii companiei în anul 2010:
Volumul total de gaze furnizat în Republica Moldova (ţinînd cont de Transnistria) a constituit 3176 mil. m3, cu 197 mil. m3 (+7%) mai mult decît în anul 2009.
- Valoarea totală a gazelor importate în Republica Moldova a constituit 802 mil. dolari SUA sau cu 7 % mai mult decît în anul 2009.
- Ţinînd cont de puterea calorifică, preţul mediu de import al gazelor naturale în anul 2010 a constituit 253 dolari SUA pentru 1000 m3 şi, practic, nu a fost schimbată în comparaţie cu anul trecut.
Conform rezultatelor anului 2010, SA „Moldovagaz” a înregistrat pierderi în sumă de 402 mil. lei (în anul 2009 acestea au constituit 928 mil. lei). Pierderile SA „Moldovagaz” în rezultatul activităţii operaţionale au constituit 341 mil. lei, ca consecinţă a influenţei a doi factori:
- Factorul 1 – factorul tarifar a cauzat obţinerea pierderilor de la realizarea gazelor naturale în sumă de 209 mil. lei, din motivul includerii în tariful la gazele naturale în anul 2010 a restanţei devierilor financiare în mărime de 173 mil. lei şi tergiversarea aprobării noilor tarife la gazele naturale în aprilie-mai 2010.
În anii 2009-2010 devierile financiare pozitive SA „Moldovagaz” pe anii 2004-2008 au fost totalmente compensate consumatorilor şi, începînd cu anul 2011, acest factor al nerentabilităţii îşi va sista acţiunea.
- Factorul 2 – Pierderile în rezultatul prestării serviciilor de tranzitare a gazelor naturale s-au cifrat la 132 mil. lei, fiind cauzate de nivelul scăzut de încărcătură a sistemului de transportare gaze în urma micşorării volumelor tranzitate şi a tarifului mic de tranzitare.
Pierderile de la alte activităţi operaţionale în sumă de 71 mil. lei au fost obţinute, în special, în rezultatul anulării creanţelor pe penalităţile întreprinderilor dependente.
În rezultatul activităţii financiare profitul a constituit 10 mil. lei, în urma recalculării datoriilor din contul aprecierii leului în raport cu dolarul SUA cu 0,15 lei pentru 1 dolar SUA (de la 12,30 pînă la 12,15). Acest factor va influenţa negativ sau pozitiv asupra rezultatelor financiare SA „Moldovagaz” pînă la stingerea totală a datoriilor faţă de creditorii externi.
A fost decis ca acoperirea pierderilor în rezultatul activităţii economico-financiare a SA „Moldovagaz” pe anul 2010 să se efectueze din contul profitului anilor ulteriori.
Au fost stabilite următoarele normative de distribuţie a profitului SA „Moldovagaz” pe anul 2011:
- 5% din profitul net al SA „Moldovagaz” pe anul 2011 vor fi îndreptate spre formarea capitalului de rezervă,
- partea rămasă din profitul net va fi îndreptate spre acoperirea pierderilor din anii precedenţi.
Nivelul mediu de achitare de către consumatorii de pe malul drept al Nistrului în anul 2010 a constituit 95%. Cu toate acestea, în anul 2010 datoriile întreprinderilor termoenergetice s-au majorat cu 70 mil. lei şi, conform situaţiei la 31.12.2010, au constituit 1 mlrd. 915 mil. lei sau 73% din suma totală a datoriilor consumatorilor.
Suma totală a datoriilor SA „Moldovagaz” pentru gazele naturale furnizate la începutul anului 2011 s-a cifrat la 2804 mil. dolari SUA, inclusiv: faţă de SAD „Gazprom” – 1603 mil. dolari SUA (dintre care 1562 mil. dolari SUA pentru gazele naturale furnizate Transnistriei), şi faţă de SRL „Factoring Finance” - 1201 mil. dolari SUA (dintre care 925 mil. dolari SUA – datoria Transnistriei).
Volumul de gaze naturale tranzitate în ţările din Balcani, în comparaţie cu volumele contractate pe anul 2010 au fost micşorate cu 12% (2 mlrd. 215 mil.m3) şi au constituit 16 mlrd. 215 mil.m3, corespunzător venitul de la transportarea tranzitară a gazelor naturale s-a micşorat cu 5 mil. dolari SUA;
Mărimea capitalului statutar n-a suportat careva schimbări şi s-a menţinut la nivel de 1 mlrd. 332 mil. 908 mii lei.
În calitate de organizaţie de audit pentru efectuarea controlului activităţii economico-financiare SA „Moldovagaz” în anul 2011 a fost aprobată compania internaţională Price Waterhouse Coopers.
Adunarea acţionarilor SA «Moldovagaz» 2011 — Video
În componenţa organelor de conducere au fost aleşi:
în Consiliul societăţii:
- Golubev Valerii - Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie SAD „Gazprom”.
- Dubic Nicolai - şef Departament juridic SAD „Gazprom”.
- Valov Victor - şef-adjunct Direcţie colaborare cu ţările din CSI a Departamentului marketing, prelucrare a gazelor şi a hidrocarburilor lichide SAD „Gazprom”.
- Abaşchin Ghenadie - şef al Reprezentanţei SAD „Gazprom” în RM.
- Popa Ilarion - viceministru al economiei RM.
- Ceban Vadim - director al direcţiei generale securitate şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei RM.
în Comisia de cenzori:
- Fomiciov Serghei - şef-adjunct Departament audit intern al aparatului Consiliului de Administraţie SAD „Gazprom”,
- Foalea Lidia - şef Direcţie reglementarea contabilităţii şi auditului Ministerul Economiei al Republicii Moldova,
- Ermurachi Nelli – şef-adjunct Direcţie postprivatizare a Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei al Republicii Moldova.