„Moldovagaz” are un nou preşedinte

Prin Hotărârea Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz” Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz” a fost desemnat Vadim Ceban, care a preluat funcţia din 2 septembrie 2019, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Până la numire, din 2005 până în 2019, Vadim Ceban a deţinut mai multe funcţii de conducere în structurile de stat, precum şi în companii private:

– 2005-2006 - director adjunct al Direcţiei generale politici structurale, stimularea investiţiilor şi administrarea patrimoniului public din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova;

– 2006-2009 - director al Direcţiei generale politici structurale şi investiţii din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova;

– 2009-2010 - Director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică a Republicii Moldova;

- 2010-2013 - şef al Direcţiei generale securitate energetică şi eficienţă energetică din cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova;

- 2014-2015 - Director general al Societăţii pe acţiuni "Cariera Micăuţi»;

- 2015-2019 - prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia, Republica Moldova.

În perioada anilor 2008-2009 şi 2010-2014, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova, Vadim Ceban a fost reprezentantul statului şi membrul Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”; cunoaşte specificul complexului de gaze din Republica Moldova, principiile de activitate a SA "Moldovagaz" şi întreprinderilor afiliate.

În anul 2015 a participat în calitate de expert la elaborarea conceptului de reformare a întreprinderilor de distribuţie gaze ale SA "Moldovagaz".

Prezentând colectivului întreprinderii noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, ministrul Economiei şi Infrastructurii Vadim Brînzan a menţionat, că " ... în această perioadă dificilă, noua conducere a SA "Moldovagaz" trebuie să elaboreze propuneri eficiente de soluţionare a problemelor acumulate, aferent complexului de gaze al Republicii Moldova ".

La rândul său, Preşedintele Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz” Vadim CEBAN a dat asigurări, că "... în activitatea sa, va întreprinde toate eforturile necesare pentru a asigura adoptarea de către acţionarii majoritari a soluţiilor coordonate, aferent problemelor-cheie în activitatea întreprinderii, subliniind, că principala problemă la ziua de azi, care necesită soluţionare neîntârziată, este asigurarea neîntreruptă a livrărilor de gaze naturale către consumatorii republicii", în acelaşi timp accentuând, că "în toate, contează pe sprijinul nemijlocit al colectivului SA "Moldovagaz", care este format din oameni profesionişti".


Sursa: trm.md

Partajează Share Tweet