Schimbări majore la Moldovagaz: Ce spune noul director despre soarta întreprinderii

Noul președinte al Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a ținut să traseze câteva obiective pentru mandatul său la șefia principalului furnizor de gaze naturale în Moldova.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Vadim Ceban spune că la ora actuală imaginea corporativă a întreprinderii în societate, în rândul consumatorilor, nu este deloc bună. Din acest considerent, noua conducere își va orienta eforturile pentru a oferi servicii de calitate consumatorului său, și nu doar pentru a obține profit.

„În perioada mandatului meu, SA „Moldovagaz” va fi o companie orientată spre clienții săi – adică spre consumatori. În acest sens, vom urmări ca serviciile prestate de toate companiile SA „Moldovagaz” să devină transparente, sigure și accesibile. Vom avea un dialog deschis cu părțile interesate pentru a înțelege necesitățile în materie de investiții, vom analiza managementul riscurilor pentru fiecare dintre ele și vom comunica despre finalitățile investițiilor realizate”, a precizat Vadim Ceban.

El mai spune că În perioada următoare se va elabora și aproba o strategie de dezvoltare corporativă a întreprinderii.

„Strategia va defini obiectivele în modernizarea și tehnologizarea infrastructurii, creșterea competențelor echipei și crearea unui model nou de management, bazat pe eficiența personală a fiecărui manager. Fiecare decizie luată de noi, fiecare acțiune realizată de echipele noastre vor fi orientate spre satisfacerea nevoilor consumatorilor și a economiei naționale”, a punctat Vadim Ceban.

În timpul apropiat „Gazprom” și „Moldovagaz” urmează să negocieze un nou contract de furnizare a gazelor naturale pentru anul 2020.


Sursa: sputnik.md

Partajează Share Tweet