Semnarea Acordului Adițional la Convenția Colectivă (nivel ramural) pentru anii 2004-2007
Marţi, 19 noiembrie 2013, Preşedintele Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”, Alexandru Gusev şi Preşedintele Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova, Nicolae Strătilă, au semnat Acordul Adițional la Convenția Colectivă (nivel ramural) pentru anii 2004-2007.
“Noi am ajuns la înţelegerea de a îmbunătăţi condiţiile de muncă ale angajaţilor noştri”, - a menţionat Preşedintele Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”, Alexandru Gusev. „Conducătorii, managerii, administratorii și specialiștii care au o muncă emoțională, intelectuală și de răspundere vor beneficia de un concediu suplimentar plătit de 7 zile calendaristice. Am fixat şi un spor lunar la salariul de funcție pentru vechimea în muncă în ramura de gaze: 3-5 ani - 5%; 5-10 ani - 10%; 10-20 ani - 15% și mai mult de 20 ani - 20%”, - a adăugat A. Gusev.
„Dacă până acum, la nașterea copilului, doar femeii-mame care activează în cadrul întreprinderii noastre i se acordă ajutor material, din momentul intrării în vigoare a prezentului Acord bărbatul-tată va putea pretinde la acest ajutor material, în mărimea stabilită în contractul colectiv la nivel de întreprindere. În cazul în care ambii părinţi sunt salariaţii întreprinderii, doar unul dintre ei va încasa ajutorul material”, - a explicat Preşedintele Consiliului de Administraţie.
Persoanelor care au muncit în ramura de gaze și ale căror contract individual de muncă încetează din motivul pensionării, li se va acordă ajutor material în marime de un salariu: pentru vechime mai mare de 10 ani - 1 salariu; mai mare de 15 ani - 2 salarii și mai mare de 20 ani - 3 salarii.
Acordul Adiţional prevede şi situaţia în cazul decesului salariatului de a acorda ajutor material membrilor familiei lui, în mărimea stabilită în contractul colectiv la nivel de întreprindere, dar nu mai puțin decît un salariu mediu lunar (pentru ultimele 3 luni). Salariatului îi va fi acordat ajutor material în mărimea stabilită în contractul colectiv la nivel de întreprindere în cazul decesului rudelor (soțului, soției, copiilor, tatălui, mamei, fratelui, surorii, părintelui soțului/soției, fratelui soțului/soției, surorii soțului/soției). De asemenea a fost competată lista rudelor în cazul ”decesul”, care acordă salariatului dreptul la concediu suplimentar plătit (…părintelui soțului/soției, fratelui soțului/soției, surorii soțului/soției).
Acordul Adițional la Convenția Colectivă are un nou capitol „Protecția socială a tinerilor salariați". “În contextul acestei Convenției, tineri salariaţi sunt cei care au vîrstă de pînă la 35 de ani. Angajatorii au o atitudine diferită faţă de tinerii specialiști, a menţionat Preşedintele Consiliului de Administraţie, însă noi considerăm că anume tinerii, absolveni ai instituțiilor de învățămînt superior, mediu de specialitate sau secundar profesional sunt viitorul complexului de gaze. De aceea îi vom susţine, vom finanţa programele de activități pentru tineri salariați și tineri specialiști, ţinând cont de posibilităţile financiare ale întreprinderilor şi vom crea condiții pentru formarea și creșterea lor profesională la obținerea studiilor superioare (primare), cursuri de recalificare. De asemenea, garantăm să nu desfacem contractele individuale de muncă cu tânărul specialist în decursul primului an de muncă pe motiv de reducere a numărului statelor de personal”, a declarat Preşedintele Consiliului de Administraţie SA „Moldovagaz”.
Acordul Adițional la Convenția Colectivă (nivel ramural) pentru anii 2004-2007 semnat astăzi, 19 noiembrie 2013, va intra în vigoare la 01.01.2014. În temeiul acestui Acord vor fi elaborate Contractele Colective de muncă ale tuturor întreprinderilor afiliate SA „Moldovagaz”.