Vizita de lucru a Președintelui Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, Vicepreședintelui Consiliului de Administrație SAP „Gazprom” dlui Valerii Golubev în Republica Moldova

În legătură cu desfășurarea la 25 septembrie 2018 a ședinței ordinare a Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, în Republica Moldova s-a aflat într-o vizită de lucru delegația SAP „Gazprom” condusă de Președintele Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz”, Vicepreședintele Consiliului de Administrație SAP „Gazprom” dl Valerii Golubev.

În cadrul ședinței Consiliul de Observatori a discutat mai multe subiecte aferente activităţii SA „Moldovagaz” în anul 2018, precum și implementării prevederilor Legii cu privire la gazele naturale referitoare la asigurarea independenței operatorilor sistemelor de transport gaze.

În aceeași zi avut loc întrevederea cu Prim-ministrul Republicii Moldova dl Pavel Filip.

Părțile au discutat despre asigurarea pieței interne cu gaze naturale, tranzitarea acestora, precum și despre procedurile de reorganizare a sistemului SA „Moldovagaz”, impuse de cadrul legal național și angajamentele asumate.

Oficialii au făcut un schimb de opinii în legătură cu perspectivele dezvoltării colaborării dintre Republica Moldova și compania SAP „Gazprom”. Conducerea concernului rus a dat asigurări, că în anul 2019 piața internă din Moldova va fi asigurată cu volumul necesar de gaze naturale, precum a fost convenit anterior.

În cadrul discuțiilor a fost abordat subiectul aferent necesităţii reorganizării întreprinderilor din sistemul SA „Moldovagaz” conform prevederilor legislației Republicii Moldova, armonizate cu Directivele europene, în special la compartimentul implementării Pachetului III energetic, termenul limită al căreia expiră la 1 ianuarie 2020.

Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat, că Guvernul Republicii Moldova va oferi suportul necesar pentru atingerea obiectivelor de restructurare a sectorului gaze în termenele stabilite și crearea unei piețe concurențiale în sectorul dat.

Partajează Share Tweet